Fascismul În Europa: O Ideologie Cu Multă Istorie

Fascismul reprezintă o ideologie politică originară din Italia, cu o puternică tendință spre anticomunism, anticonservare, corporatism, antiliberalism și anti-democrație.

De-a lungul timpului, mișcarea fascistă a fost adoptată de mari lideri din toată Europa, printre care amintim pe Adolf Hitler sau Mussolini.

Fiind o ideologie cu un regim totalitar, fascismul se concentrează pe principii sofisticate și uneori dure, despre care o să discutăm pe măsură ce trecem prin ideologia fascistă.

Fasciștii se opun cu fermitate marxismului, liberalismului și democrației. Aceștia cred că statul are prioritate față de interesele individuale, iar autosuficiența economică este prețuită, adesea prin intemediul companiilor controlate de stat.

Când a apărut fascismul și cine este inițiatorul ideologiei?

Chiar dacă inițiatorul fascismului a fost Mussolini, nici el și nici Hitler nu au inventat ideologia fascistă. Cei doi mari conducători istorici au fost doar cei care au pus în aplicare acest regim totalitar, însă fascismul provine din alt context.

Unii savanți consideră fascismul drept o mișcare radicală, cu legături ideologice cu iacobinii Revoluției Franceze, în timp ce alții o văd ca o formă extremă de conservatorism, inspirată de o reacție a secolului al XIX-lea împotriva idealurilor iluminismului.

Fascismul a fost inventat în timpul Primului Război Mondial. de sindicaliștii naționaliști italieni (grupuri de oameni, după denumirea italiană „fasci”). Se spune că teoreticianul ideologiei fasciste a fost Giovanni Gentile, care vedea statul ca fiind un sistem format din grupuri de oameni. Ideile sale au fost preluate mai apoi de Benito Mussolini.

Mai mult, originare din secolul al XIX-lea, ideile fasciste au apărut în lucrările scriitorilor din Franța, Austria, Italia, Germania, inclusiv:

• Teoreticieni politici precum Theodor Fritsch, Paul Anton de Lagarde, Julius Langbehn, Jörg Lanz von Liebenfels, Joseph de Maistre, Charles Maurras și Georges Sorel;
• Oameni de știință și filozofi precum Johann Gottlieb Fichte, Giovanni Gentile, Gustave Le Bon, Friedrich Nietzsche, Vilfredo Pareto, Karl Vogt și Ernst Haeckel;
• Istorici și gânditori sociali precum Joseph-Arthur, comte de Gobineau, Hippolyte Taine și Heinrich von Treitschke;
• Artiști, scriitori și jurnaliști precum Gabriele D’Annunzio, Richard Wagner, Édouard Drumont, Maurice Barrès și Guido von List;
• Politicieni conservatori precum Otto Böckel și Adolf Stoecker.

Caracteristici ale fascismului

Mai jos, identificăm o serie de caracteristici generale pe care mișcările fasciste dintre 1922 și 1945 le aveau în comun. Printre caracteristicile fascismului regăsim:

• Naționalism radical
• Putere dictatorială
• Opoziție față de democrația parlamentară;
• Opoziție față de liberalismul politic și cultural;
• Ambiții totalitare;
• Programe economice conservatoare;
• Presupusa egalitate de statut social;
• Imperialism;
• Accent pe valorile militare și violență;

Fascismul în Europa

Partidele și mișcările fasciste au ajuns la putere în mai multe țări din Europa și din lume între 1922 și 1945, cum ar fi Italia, Germania, Austria, Grecia și multe altele. Printre urmele lăsate de ideologia fascistă prin Europa, putem enumera:

• Partidul Național Fascist (Partito Nazionale Fascista) din Italia, condus de Mussolini;
• Partidul Național Socialist al Muncitorilor Germani (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei);
• Partidul Nazist, condus de Adof Hitler și reprezentând mișcarea național-socialistă;
• Frontul Patriei (Vaterländische Front) din Austria, condus de Engelbert Dollfuss și sprijinit de Heimwehr (Forța de Apărare a Internului), o importantă organizație paramilitară de dreapta;
• Uniunea Națională (União Nacional) din Portugalia, condusă de António de Oliveira Salazar (care a devenit fascistă după 1936);
• Partidul Liber credincioși (Elefterofronoi) din Grecia, condus de Ioannis Metaxas;
• Ustaša („Insurgență”) din Croația, conduși de Ante Pavelić;
• Uniunea Națională (Nasjonal Samling) din Norvegia, care a stat la putere doar o săptămână – deși liderul ei, Vidkun Quisling, a fost numit ulterior ministru președinte sub ocupația germană;

Fascismul Italian

Fascismul a apărut în Italia ca urmare a dezamăgirilor populației provocate de Primul Război Mondial, în contextul în care Italia făcea parte din alianța câștigătoare, dar totuși, cucerise foarte puțin. Fasciștii în uniformele lor negre au promis restabilirea ordinii după război.

În noimebrie 1921, Benito Mussolini înființează Partidului Național Fascist, iar la numai un an de la înființare, acesta a reușit să preia puterea în Italia. Acesta a apărut cu scopul de a exercita ideologia fascistă. Prin această ideologie, ideea de individ dispărea, în timp ce națiunea devenea un mare colectiv.

Treptat, Benito Mussolini a preluat puterea absolută a Italiei, devenind „Il Duce” sau mai exact, conducătorul suprem. Folosindu-se de ideologia fascistă, acesta a mizat mult pe violențe și războaie, încercând să transforme Italia într-o națiune puternică.

O serie continuă de înfrângeri și dezamăgiri purtate pe frontul de luptă duc la demiterea lui Mussolini din funcție și este închis din diverse motive politice. După eliberarea acestuia, la puțin timp Mussolini este omorât de partizanii comuniști, exact cu câteva zile înainte de încheierea celui de al Doilea Război Mondial.

Odată cu căderea lui Mussolini de la putere și cu ocazia încheierii celui de al Doilea Război Mondial, regimul fascist este eliminat, Italia devenind un stat democratic.

Totodată, fascismul aplicat de Mussolini în Italia a cauzat intrigi și probleme timp de cei douăzeci de ani, până la căderea acestuia din drepturi:

• A înființat Partidul Național Fascist
• A organizat Marșul asupra Romei
• A format grupări de luptă
• A dezvoltat cultul personalității
• A introdus cenzura în presă
• A creat conceptul de partid unic
• A luat măsuri de îmbunătățire a economiei
• A ordonat invadarea si ocuparea Abisiniei (1935-1936)
• Armata italiana a participat la razboiul din Spania (1936-1939)

Fascismul în România

La fel ca în Europa, mișcarea fascistă a apărut în România după Primul Război Mondial, pe fondul crizei economice și politice.

Criza economică, șomajul ridicat și înrăutățirea condițiilor de trai pentru țărănime, analfabetismul și mortalitatea infantilă în mediul rural au fost printre cele mai ridicate din Europa. Totodată, s-a creat o foarte mare diferențiere socială dintre populația urbană și cea rurală.

De exemplu, în mediul rural din România, care conținea o mare parte a populației, consumul era numai de zece la sută din totalul produselor industriale între 1936 și 1937, în timp ce populația urbană consuma nouăzeci la sută.

Aceste condiții economice au contribuit la tulburări politice și nemulţumiri în rândul micii burghezii (principala bază politică a Gărzii de Fier) și în rândul intelectualilor conservatori, care au pus la îndoială eficacitatea modelului capitalist în România.

Rădăcinele intelectuale ale ideologiei fasciste românesti pot fi găsite la gânditorii conservatori ai secolului 19 și 20, cum ar fi Mihai Eminescu și AC Cuza. Componentele esențiale ale ideologiei fasciste: anti-comunism, anti-semitism, nationalism, misticism, etc.  sunt toate prezente în ideologia Gărzii de Fier.

Fascismul în Germania

Începând cu 1933, naziștii au încercat să construiască un stat puternic cu intenția de a controla majoritatea aspectelor vieții. Au fost învinși în 1945, dar nu înainte de a folosi acest statut pentru a trage Germania și lumea într-un război catastrofal.

A costat zeci de milioane de vieți, inclusiv peste șase milioane de evrei care au pierit în Holocaust. În timpul domniei lui Hitler, acesta a îmbunătățit considerabil economia Germaniei, dar a început și cel de-al Doilea Război Mondial.

După încheierea războiului, Hitler s-a sinucis în 1945 și a lăsat Germania și mare parte din lume în ruine.

După căderea Kaiserului în Germania, poporul Germaniei a rămas cu o țară distrusă. Acest lucru i-a făcut pe oameni să se chinuie să găsească un lider. După tratatul de la Versailles, Germania a fost foarte supărată de acordul pe care l-au dat și a dat vina pe pseudoguvern.

Concluzie: fascismul a mizat totul pe război și, odată cu înfrângerea Germaniei și a Italiei, a fost complet discreditat. După război, câteva grupuri împrăștiate au încercat să reînvie credința în fascism, dar au rămas fără influență, cu excepția Spaniei lui Franco și pentru o scurtă perioadă în Argentina sub conducerea lui Juan Peron.

În toate scopurile practice, fascismul, care s-a născut din condițiile de suferință lăsate de Primul Război Mondial, a fost ucis ca filozofie politică activă și formă de guvernare de înfrângerea copleșitoare a națiunilor fasciste în al Doilea Război Mondial.