Ieri, 6 iunie 2022, a avut loc proba orală la limba și literatura română. Reacțiile nu au încetat să apară imediat după ce copiii au ieșit de la examen. Din păcate, de la an, tot mai puțini elevi susțin bacalaureatul, numărul acestora a scăzut drastic.
“Știam doar Baltagul și ăla mi-a picat”
Emoții peste emoții. Elevii au intrat în febra bacalaureatului, iar reacțiile au venit imediat după ce copiii au ieșit din sălile de examen. Pe chipurile acestora se putea citi bucurie sau tristețe.
“A fost destul de usor am picat pe subiect, sunt norocos. M-a întrebat despre Baltagul și am știut că am învățat, surprinzător doar pe ăla l-am învăţat şi ăla mi-a picat,” a spus un elev, conform observatornews.
“A fost un subiect accesibil mie mi-a picat de exemplu importanţa relaţiei dintre părinţi şi copil. Stau foarte bine momentan adică mă pregătesc independent acasă sau cu colegiii cand mai ieşim la o cafea,” a mai spus altul.
Dar, adevăratul test vine la proba scrisă. Acolo se va vedea cine este pregătit cu adevărat pentru un test al vieții. Examenele scrise încep pe data de 20 iunie.
O femeie de 40 de ani este gata să dea Bacalaureatul
Vârsta este doar un număr. Se poate vedea asta și acum. Ana, o femeie din Galați de 40 de ani este mamă a doi copii. Spune că niciodată nu este prea târziu pentru şcoală, aşa că s-a înscris la cursuri la seral şi apoi la examenul de Bacalaureat.
CITEȘTE ȘI – Structură și Redactare Eseu BAC Română: Subiectul 3 [+Eseuri Rezolvate]
“Am făcut eu aşa, pentru mine, o ambiţie, o chestie făcută mai târziu. E emoţionant şi vârsta, aşa pentru copiii ăştia de 18 ani te face să te simţi aşa, mna,” spune aceasta.
Aceasta spune că inițial nu voia să meargă la examen, dar a plecat cu zâmbetul pe buze: “A fost foarte bine, am fost lăudată printre elevi,” a spus Ana.