Concursul Kinder Reime a fost organizat de către Catedra de limbă germană a Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân” prin profesoarele Roxana Nicolaescu şi Lilia Cuciuc, în perioada lunilor martie – mai, spre participarea elevilor de clasa a V-a și a VI-a din județul Constanța.

Evenimentul introdus în Calendarul concursurilor şcolare pe discipline al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa pentru anul 2021-2022, are ca scop motivarea elevilor ce studiază limbile germană, engleză şi franceză la nivelul A1-A2 conform Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi Moderne să participe şi la alte tipuri de activităţi în afara celor de la clasă, dedicate strict studiului limbii străine respective.

Cum s-a desfășurat concursul

Pentru a face parte din concurs, elevii au să aleagă o poezie saunun joc de dicţie prin care să își dovedească atât nivelul de cunoaştere a limbii străine, cât şi talentul artistic.

Juriul a fost alcătuit din profesori de limbi moderne, ei fiind cei ce au nominalizat câştigătorii fiecărei secţiuni, iar organizatorii au făcut publice rezultatele concursului pe 1 Iunie, sporind bucuria acestei zile pentru mulţi dintre elevii participanţi.

Concursul s-a dovedit ca fiind destul de popular printre elevi, având un număr mare de elevi înscrişi, dar şi proveniența din foarte multe unități de învățământ diferite. Astfel, din cei 132 de elevi participanţi, 76 s-au înscris la secţiunea de limbă germană, 33 la limba engleză şi 23 la limba franceză.

Rezultatele concursului

Mai jos voi prezenta câștigătorii competiției, conform ct100.ro.

A. Secțiunea Limba germană:

Premiul I: Călin Diana, Școala Gimnazială Nr. 39  “Nicolae Tonitza”;

Premiul al II-lea: Andreea Roman, Maria Criveanu, Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”;

Premiul al III-lea: Caloianu Sara Maria, Gogoașă Maria Sara, Minciu Romina Paula, Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”; Alessia Pătrar, Liceul Teoretic “George Călinescu”; Popescu Delia, Școala Gimnazială Nr. 29 “Mihai Viteazul”;

Mențiuni: Dumitru Sebastian, Școala Gimnazială Nr. 7 “Remus Opreanu”;  Duagi Adem, Liceul Teoretic “Ovidius”; Panait Iris, Oancea Vladu Dinu Matei,

Stănei Sofia, Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”;

Votul publicului: Munteanu Andrei, Școala Gimnazială Nr. 29 “Mihai Viteazul”;

B. Secțiunea Limba engleză;

Premiul I: Resul Sara, Piștalu Maria, Piștalu Tasis, Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”

Premiul al II-lea: Gabriel Pralea, Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”

Premiul al III-lea: Stefania Dumitru, Școala Gimnazială Nr. 29 “Mihai Viteazul”; Mihail Miruna, Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”; Andreea Roman, Maria Criveanu, Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”; Bejinariu Teodor Ionuț, Ciobănescu Răzvan Gabriel, Școala Gimnazială Nr. 1 Poarta Albă;

Mențiuni: Alessia Pătrar, Liceul Teoretic “George Călinescu”; David Borugă, Liceul Teoretic “Ovidius”;  Thea Irimia, Liceul Cobadin; Andronic Maria Teodora, Stoian Rebecca-Ioana, Ion Alessia-Andreea, Hârbu Natalie Andreea, Colegiul Național “Mihai Eminescu”, Ciobanu Ana-Elena, Pleșcan Andreea Amalia, Școala Gimnazială Nr. 1 Poarta Albă; Onofrei Maria, Mușa Daria, Geantemir Amyna, Nasip Kaan, Ghinea Bogdan, Hanu Maria, Școala Gimnazială “Ion Borcea” Agigea; Petrache Dragoș, Școala Gimnazială Nr. 16 “Marin Ionescu Dobrogeanu”.

Votul publicului: Alessia Pătrar, Liceul Teoretic “George Călinescu”

C. Secțiunea Limba franceză:

Premiul I: Sebastian Rădulescu, Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”;

Premiul al II-lea: Ciobanu Ana Elena, Școala Gimnazială Nr. 1 Poarta Albă;

Premiul al III-lea: Zama Rafaela, Colegiul Național de Arte “Regina Maria”;

Mențiuni: Lupescu Delia Maria, Pavel Andrei Cristian, Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Techirghiol; Ioniță Mirela-Petruța, “Școala Gimnazială Nr. 18  “Jean Bart“

Votul publicului: Ciobanu Ana Elena, Școala Gimnazială Nr. 1 Poarta Albă.

Share.

Student la facultatea de Traducere și Interpretare din cadrul Universității de Construcții București. Scriu articole de plăcere, jurnalismul fiind una dintre pasiunile mele și sper să reușesc în viață mergând pe acest drum.