Luna aprilie vine cu evenimente culturale importante pentru bârlădeni.

Data de 13 aprilie are dublă semnificație pentru istoria orașului: pe 13 aprilie 1886 se năștea, la Bârlad, pictorul Nicolae Tonitza, personalitate remarcabilă a culturii române, și, tot pe 13 aprilie, cu 60 de ani în urmă, se înființa Școala de Muzică și Arte Plastice, care îi poartă numele vestitului pictor bârlădean. 

Cu scopul de a marca dubla sărbătoare, conducerea Școlii de Muzică și Arte Plastice „N. N. Tonitza” a organizat o întâlnire în cadrul căreia invitata specială va fi strănepoata pictorului N. N. Tonitza, doamna Andra Tonitza.

Pictorul Nicolae Tonitza a rămas, până astăzi, un model de referință al artelor plastice din cultura română. Lucrările sale, printre care „Catrina”, „Coadă la pâine”, „Fetița pădurarului”, „Portret de copil”, reprezintă expresia sensibilității creatoare, având drept miză un decor al „tristețelor luxuriant colorate”. 

În prezent, Școala Gimnazială de Arte „N. N. Tonitza” din Bârlad este unica instituție din județ cu specific de artă integrată. Dobândește acest statut în anul 1966, având la acel moment câte două clase paralele. 

Evenimentul cultural va avea loc miercuri, pe data de 13 aprilie 2022, în foaierul Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad, de la orele 17.00.

În deschidere va avea loc o alocuțiune a actualului director al școlii, prof. Ramona Ioana Bors, după care bârlădenii vor avea o plăcută surpriză: prezența la acest eveniment a strănepoatei marelui pictor, Andra Tonitza, care este invitatul special al aniversării.

Aceasta, împreună cu prof. Dr. Elena Monu, îl vor evoca pe marele pictor căruia școala îi poartă numele. După momentele de evocare a pictorului, elevii au pregătit, împreună cu profesorii de specialitate, un vernisaj al unei expoziții aniversare de sculptură si grafică, prezentată de Teodora Spânu, secretarul literar al Teatrului V. I. Popa.

Urmează o evocare a foștilor elevi, astăzi soliști sau instrumentiști renumiți pe plan național și internațional, în care se vor prezenta materiale video cu cei evocați. Finalul activității va fi asigurat de actuali elevi ai școlii Gimnaziale de Arte „N.N. Tonitza” Bârlad, care vor susține câte un moment artistic.

Share.

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.