Lazăr Vlăsceanu este unul dintre marile nume ale lumii universitare europene, de asemenea, director adjunct al Centrului European UNESCO pentru Învăţământul Superior, prorector al Universității București, autorul unor studii fundamentale în sociologia educației și modernizarea României. Cu toate aceste titluri la activ și o carieră de invidiat, acesta a vrut să renunțe la profesia sa.
Invitat într-un podcast, acesta a mărturisit că studenții invocă sărăcia pentru a motiva absențele de la ore.
“Am dorit să părăsesc catedra”
Stimabilul profesor a declarat într-un podcast că și-a dorit să părăsească catedra la un moment dat. Acesta spune că ajunsese în stări de compromis, care îș constrângeau într-un hal fără de hal. Studenții susțineau că nu se puteau pregăti, chiar și doctoranzii, deoarece au serviciu și trebuie să lucreze pentru a se putea întreține.
Lazăr Vlăsceanu spune că ponderea studenților care vin din clase sărace este 1% sau 2%. Poate să fie din stratul de jos al clasei de mijloc, în sensul de sărăcie, de venit, nu în sensul de cunoaștere, continuă el.
“După 1859, după înfăptuirea Micii Uniri, clasa de mijloc a început să investească masiv în educație, iar statul avea programe speciale de selectare a talentelor, care erau trimise să studieze în Occidentul european. Acea lege a educației a lui Cuza și Kogălniceanu a fost una dintre cele mai moderne legi pe care le-au avut Principatele după Unire”, a spus prof. Lazăr Vlăsceanu.
România, țară săracă în talente
Ionuț Vulpescu, cel care l-a invitat pe prof. Vlăsceanu la podcast, a remarcat faptul că acesta a scris foarte mult despre inegalitățile din societatea românească.
Întrebat cum putem face ca aceste discrepanțe între urban și rural să dispară, așa cum este normal și se îmtâmplă în Occident, acesta susține că este nevoie de un program special. Mai mult, acesta spune că sistemul nostru de învățământ funcționează ca și când ar exista aceste programe.
Mai mult de atât, Lazăr Vlăsceanu, spune că educația din România are pierderi imense dacă educația nu începe de la vârsta de 3 ani.
“Nu înseamnă că încep să fac aritmetică de la 3 ani. La noi nu există nimic de felul acesta,” concluzionează el.