Cu toate că nu mai reprezintă o noutate, digital marketingul rămâne un domeniu foarte important pentru companii. Din păcate, nu ne lovim la școală (doar la facultate) de acest domeniu și nu îl putem înțelege în complexitatea sa.

Digital Marketingul este un domeniu foarte frumos, astfel încât, pasionații și cei care profesează în domeniu trebuie să rămână constant conectați la modul în care evoluează tehnologia, precum și la modul în care nevoia și comportamentele oamenilor se schimbă.

Totuși, Digital Marketingul este un domeniu foarte complex, care cuprinde multe funcții, concepte, tehnici, unelte etc, iar cea mai mare problemă a unui specialist din domeniu este faptul că nu are timp să le facă pe toate sau chiar dacă are, nu poate să le facă pe toate bine.

Astfel că, există mai puțini specialiști în digital marketing care cunosc într-adevăr bine domeniu și toate funcțiile sale, dar există foarte mulți profesioniști specializați într-o anumită funcție a Digital Marketingului pe care o practică cu un nivel înalt de expertiză.

Ce este Digital Marketing?

Marketingul digital, numit și marketing online, se referă la toate eforturile de marketing care se desfășoară pe internet. Companiile se folosesc de diverse canale digitale, cum ar fi motoarele de căutare (Google, Bing), rețelele sociale (Facebook, Instagram), site-uri web, emailul pentru a intra în legătură cu clienții actuali și pentru a găsi alți potențiali clienți.

Marketingul digital ajută companiile să ajungă la un public mai larg decât ar putea prin metode tradiționale, precum și de a interacționa cu potențiali clienți cu scopul de a le vinde servicii sau produse în cele din urmă.

În plus, Markeitngul Digital a devenit mai rentabil decât marketinngul tradițional, iar avantajul major pe care îl are în fața marketingului tradițional este faptul că permite măsurarea eficienței acțiunilor sau campaniilor de marketing, iar de cele mai multe ori, se poate face la costuri mai mici.

Digital Marketingul este foarte divers, eficient, include tehnologia în cele mai multe funții ale sale, iar rolul său în procesul de marketing este extrem de important pentru orice companie.

Opt zone din Digital Marketing din care poți face o meserie

Deși există mai multe, voi expune opt tipuri de marketing digital care pot fi învățate de către oricine care are motivație și implicare. Acestea sunt cele mai folosite tipuri de marketing în momentul de față, iar companiile își concentrează activitatea asupra acestor zone și caută constant oameni buni care le pot maximiza profiturile cu ajutorul digital marketingului.

Social Media Marketing

Social Media Marketingul ajută companiile să își promoveaze brandul și conținutul pe canalele de social media, să crească gradul de conștientizare al mărcii, să construiască relații cu clienții existenți, dar și de a ajunge la un public mai larg.

Social Media Markeiting reprezintă un tip de marketing excelent pentru comunicare, pentru vizibilitate și pentru a crea comunități online. Această alternativă modernă de marketing a apărut odată cu dezvoltarea aplicațiilor de tip rețele sociale precum Facebook, Instagram, Twitter, LinkedIn sau TikTok.

Cum înveți Social Media Marketing?

În general, companiile caută un om care să se ocupe de tot ce înseamnă Social Media Marketing pentru afacerea lor. Astfel, ar fi important să știi cum se folosește fiecare rețea de social media: Facebook, Instagram, Tiktok, LinkedIn, Twitter, dar mai ales, să înțelegi care sunt cele mai potrivite pentru companie.

În funcție de segmentul de oameni căruia se adresează, companiile utilizează o platformă mai mult sau mai puțin. De exemplu, o companie de resurse umane, care face recrutări de oameni calificați în domeniu IT, va folosi mai mult LinkedIn decât oricare altă platformă.

Oricum, în principiu companiile încearcă să acopere cât mai multe segmente (mai ales cele care au o gamă largă de produse și servicii), astfel că este bine să fii stăpân pe utilizarea tuturor platformelor de social media.

Deoarece este o activitate strict profesională, în Social Media ar trebui să înțelegi cum poți aduce oameni pe pagină (cu și fără bani), să înțelegi promovarea plătită (Facebook, Instagram, LinkedIn), să înveți indicatorii de performanță (CPC, CTR, CPI etc.) – mai mult decât like-urile, comentariile și share-urile.

Totul se învață prin practică, totul se testează și îmbunătățește. Pentru început, câteva tutoriale de pe internet despre Social Media Marketing ți-ar prinde extrem de bine, iar ca și competențe adiționale, aș adăuga la lista activităților unui bun Social Media Specialist:

  • copywriting
  • content writing
  • design grafic
  • data analytics

Pay Per Click Marketing (PPC)

Pay Per Click Marketing (PPC) se referă la campaniile de marketing (reclame în special) care rulează pe o platformă, iar companiile plătesc pentru fiecare click pe care îl înregistrează reclama lor. Este un tip de marketing extrem de uzual, iar companiile mari folosesc bugete de milioane de euro pe acest tip de promovare.

Obiectivul de bază este acela de a aduce oameni interesați de produsele sau serviciile companiilor într-o pagină/ wesite/ magazin online cu scopul de a vinde produse/ servicii ori măcar de a colecta un set de date de la consumatori (lead generation).

Cel mai des întâlnit tip de marketing PPC se face pe motoarele de căutare (Google), unde companiile licitează pentru anumite cuvinte cheie și plătesc de fiecare dată când cineva care a căutat acel cuvânt cheie, dă click pe reclamă.

Spre exemplu, o companie care vinde pantofi de damă ar putea crea o reclamă pe Google (în motorul de căutare) care ar arăta astfel:

  • compania alege să își afișeze reclama pe un cuvânt cheie „pantofi damă din piele”
  • pune la dispoziție un buget pe o perioadă de timp (sau nelimitat)
  • de fiecare dată când cineva caută „pantofi damă din piele” pe Google și i se afișează reclama, iar persoana dă click pe reclamă, compania va plăti un X cost pe click.
  • persoana respectivă va fi trimisă direct în pagina produsului „pantofi de damă” din website-ul companiei

Acest tip de marketing necesită monitorizare continuă, adaptarea bugetului constantă, îmbunătățirea textului sau multe alte lucruri, în funcție de strategia firmei. Sunt specialiști PPC care fac asta toată ziua – rulează reclame, monitorizează, îmbunătțesc, cresc vânzările companiei.

Cum înveți PPC Marketing?

Un prim pas ar fi să te uiți pe tutoriale de pe internet și să încerci să înțelegi cum funcționează acest tip de marketing. Din fericire, sunt extrem de multe informații, tutoriale și alte cursuri pe internet, iar dacă știi și engleză la un nivel măcar mediu, s-ar putea să ai ocazia să găsești materiale foarte faine.

Dacă ai înțeles conceptul și observi că te atrage, ai putea urma un curs prin care să înveți bazele, iar apoi să cauți un loc de muncă în domeniu. Sunt destule locuri de muncă în acest domeniu, cu toate că salariul de început nu va fi foarte mare.

Oricum, pe măsură ce vei căpăta experiență și vei crește cifrele companiei într-o notă pozitivă, cu siguranță vei ajunge să câștigi foarte bine.

Search Engine Optimization (SEO)

SEO este unul dintre cele mai faine tipuri de marketing care pot aduce rezultate organice. SEO reprezintă optimizarea website-ului, atât din punct de vedere tehnic, cât și al conținutului, astfel încât să apară cât mai sus în rezultatele motorului de căutare.

Cu cât un website sau o pagină se mișcă mai repede, are informație mai de calitate, are conținutul bine optimizat pe cuvinte cheie, cu atât șansele de a ajunge în prima pagină din Google sunt mai mari. Dorința companiilor de a ajunge pe primele poziții în Google sunt datorate traficului mare de utilizatori care accesează, de principiu primul rezultat, precum și din potențiala convertire a acestora în clienți.

SEO este un domeniu complex, iar după cum spuneam, se împarte în două zone: SEO din punct de vedere tehnic și SEO din punct de vedere al conținutului. Pentru a deveni un bun profesionist în SEO, ar trebui să stăpânești foarte bine aceste două arii.

Un SEO Specialist știe cum funcționează internetul, știe cum comunică serverele cu browserul, înțelege erorile și știe cum să le rezolve, înțelege o arhitectură de website și așa mai departe. Totodată, un specialist SEO este capabil să facă un research pe cuvinte cheie și va putea să facă o strategie de content demnă de prima pagină din Google.

Totodată, în SEO trebuie să lucrezi mult cu datele din website, să încerci să îmbunătățești strategia de SEO în funcție de comportamentul utilizatorilor de pe website. Este foarte important să urmărești de unde vin oamenii, cum se comportă în website, unde se pierd sau unde întâmpină dificultăți.

Cum pot învăța SEO?

Google îți pune la dispoziție foarte multă documentație necesară pentru a învăța SEO. Oricum, deși există documentație foarte multă, SEO este totuși un domeniu tehnic, care necesită o înțelegere foarte bună a informațiilor și tehnicilor.

Personal, am încercat de multe ori să înțeleg, m-am chinuit, după care, mi-am dat seama că doar punând în practică poți învăța SEO. Din fericire, am ajunns să înțeleg acest domeniu destul de bine documentându-mă, urmând un curs online plătit, dar și cu muuulte ore de practică pe website-uri de tot felul.

SEO este un domeniu prețios, iar oamenii care știu SEO sunt foarte căutați, tocmai pentru că nu sunt foarte mulți care stăpânesc acest domeniu foarte bine sau sunt conectați constant la update-urile venite de la Google.

În orice caz, dacă simți o atracție către SEO și dacă te-ai vedea făcând această meserie, te încurajez să faci un pic de documentație pentru a înțelege mai bine cum funcționează, iar mai apoi să faci un curs de SEO. Dacă te hotărăști să faci un curs, asigură-te că găsești un website pentru care să poți pune în practică, în caz contrar îți va fi foarte greu să înțelegi.

Content Marketing

Content Marketing-ul este o zonă din marketing foarte folosită de mult timp. După cum spune denumirea, content marketingul se referă la tot ce înseamnă conținut în activitatea unui business.

Acest conținut poate fi scris, vorbit, ilustrat sau sub orice altă formă care comunică ceva. Content Marketingul face parte din zona creativă a marketingului, iar scopul lui este să educe, să ajute, să comunice lucruri importante consumatorilor/ utilizatorilor.

Există mai multe forme de content marketing:

  • Blogging
  • Video
  • Podcast
  • Infografic
  • Email
  • Conținut vizual
  • Altele

Cum poți învăța Content Marketing?

Content Marketingul este potrivit oamenilor creativi, care au idei mereu și cărora le place să facă foarte mult research pe internet. Prin content marketing nu trebuie neapărat să aduci inovație, dar trebuie să știi să te folosești de informații deja existente, astfel încât să le aduci într-o formă unică și care să ofere valoarea utlizatorilor/ consumatorilor.

Pentru a începe să faci content marketing, poți începe cu Social Media, să scrii lucruri interesante, să creezi conținut video sau orice altceva te atrage. După ce faci primii pași în această zonă și consideri că ai putea face asta ca meserie, poți începe să lucrezi cu companii sau chiar să-ți pui în valoarea propriile idei.

În content marketing, de la o idee banală se poate ajunge la un business de succes. Exemplele sunt numeroase, atât la creatorii de conținut de pe YouTube, cât și la influenceri sau bloggeri. Nu consider că este neapărat despre a urma un curs, ci despre a începe să creezi conținutul care îți place, pe care îl stăpânești, astfel încât să aduci oameni care să se folosească de el într-un mod util.

E-mail Marketing

Marketingul prin e-mail (E-mail marketingul) înseamnă trimiterea de e-mailuri comerciale unei liste de persoane de contact care și-au dat permisiunea de a primi comunicări, oferte, conținut prin e-mail de la o companie/ organizație.

Companiile folosesc e-mailul foarte mult pentru a comunica cu listele lor de contacte, care în cele din urmă, au scopul de a îndemna cititorul să facă o acțiune, cum ar fi înscrierea la un curs, cumpărarea unui produs sau serviciu.

E-mail marketingul este foarte complex, iar companiile folosesc diverse platforme pentru a putea segmenta audiența, pentru a targeta diferite segmente cu oferte și mesaje personalizate.

Totodată, e-mail marketingul implică multe procese automatizate, care permit companiilor să trimită e-mailuri în masă, să programeze pe diferite ore/ zile, să vadă cine a deschis emailul lor, precum și cine a făcut o acțiune ca urmare a accesării mailului.

Un specialist care face e-mail marketing trebuie să știe să folosească platforme ca MailChimp, Sendinblue, Emailoctopus sau alte platforme recunoscute pentru aceste servicii automatizate.

Totodată, copywritingul, content writingul ar trebui să fie două zone pe care specialistul le stăpânește foarte bine, deoarece în final, scopul lui este să îndemne oamenii să facă o acțiune (să intre pe website, să cumpere un serviciu/ produs).

Cum înveți E-mail Marketing?

Pentru a învăța e-mail marketing, consider că ar trebui să stăpânești în primul rând zona de copywriting, respectiv content writing, deoarece această meserie presupune să scrii mult, persuasiv.

De asemenea, ca să poți face e-mail marketing pentru o companie, ar trebui să știi/ înveți să lucrezi într-o platformă ca MailChimp, deoarece o mare parte din treabă o vei face pe aceste platforme.

Ai putea să începi cu un curs sau cu documentație de pe internet, eventual să te folosești și de acest skill de e-mail marketing ca o componentă adiacentă la skillurile tale de content marketing/ copywriting.

Affiliate Marketing

Marketingul afiliat este procesul prin care o persoană/ companie câștigă un comision pentru comercializarea produselor unei alte persoane sau companii.

Afiliatul este cel care promovează un produs sau serviciu care nu îi aparține, dar care încearcă să realizeze vânzarea acelui produs sau serviciu, câștigând astfel o parte din profit din fiecare vânzare pe care o face.

În marketingul afiliat vânzările sunt urmărite prin link-uri de afiliate – dacă o persoană promovează un produs deținut de o altă companie, iar acel produs se vinde ca urmare a accesării unui link expus de acea persoană prin intermediul unei campanii de marketing/ reclame/ website/ social media, atunci acea persoană primește o parte din vânzarea acelui produs/ serviciu de la companie cu care colaborează.

Cum înveți Affiliate Marketing?

Cu siguranță, affiliate marketingul este o meserie care se învață în timp, punând în practică și testând mult. Oricum, pentru o persoană care are deja un număr mare de urmăritori pe Social Media sau YouTube/ blog, affiliate marketingul ar putea fi mai ușor de învățat.

Ideea de bază este ca persoana sau compania care face affiliate marketing trebuie să convingă audiența căreia se adresează, să cumpere un produs sau un serviciu de la o altă companie. Acesta este un proces care se bazează mult pe încredere, iar de multe ori este mai greu decât pare.

Dacă te atrage să faci bani din promovarea altor produse/ companii, ar merita să faci un curs prin care să înveți mai multe despre affiliate marketing. Există platforme care facilitează acest proces de marketing afiliat, cum ar fi 2Performant sau profitshare.ro. Dacă ești curios, aruncă o privire pe webiste-urile lor.

Native Advertising

Native Advertising-ul (Publicitatea nativă – prost tradus, dar nu știu cum să traduc altfel) este conceptul de a crea reclame în conținutul paginilor dintr-un website sau în Social Media, care pot avea mai multe forme (design, video, text), astfel încât să se potrivească cu preferințele utilizatorului de pe acele pagini.

Native Advertisingul este un concept asemănător cu ceea ce vedem astăzi (Google Ads) prin foarte multe website-uri, care funcționează pe principiul monetizării. Publisherii, adică oamenii care au site-uri de știri, bloguri sau orice alte forme de conținut, pot apela la astfel de tipuri de marketing pentru a genera venituri.

Totuși, native advertisingul este diferit față de o formă clasică de advertising, datorită faptului că reclamele afișate sunt personalizate după forma și structura website-ului, sunt poziționate neostentativ, astfel încât utilizatorii să nu fie deranjați, ba chiar să le considere relevante.

Cum poți învăța Native Marketing?

Motivul pentru care am lăsat mai spre final acest tip de marketing este reprezentat de faptul că native marketingul este un concept mai nou, iar piața din România încă nu este foarte adaptată la acest concept.

Nu există foarte multe servicii de native marketing în România, dar totuși, acest domeniu reprezintă o oportunitate bună pentru cei care doresc să învețe o funcție modernă a marketingului. Oricum, ar trebui să fii pasionat de această zonă de publishing, în primul rând, iar în al doilea rând, să înțelegi cum funcțioenază monetizarea pe internet.

Cu siguranță, un pic de documentație în prealabil, iar apoi un curs de native advertising ar putea să te pregătească pentru această meserie.

Marketing Automation

Ei bine, marketing automation reprezintă un proces de marketing automatizat, care folosește multă tehnologie în spate și are rezultate fantastice în mixul de marketing. Mai exact, automatizarea marketingului folosește software pentru a automatiza munca monotonă de marketing.

Cu ajutorul acestui tip de marketing, companiile pot automatiza sarcini repetitive, cum ar fi marketingul prin e-mail, postarea pe rețelele sociale și chiar campaniile publicitare – nu doar de dragul eficienței, ci și pentru a oferi clienților o experiență mai personalizată.

Marketing Automation este o zonă mai nouă și inovativă, care implică multă tehnologie și care este deseori folosită de companiile mari. Aceste metode sunt costisitoare, dar eficiente și proftabile atunci când volumul este mare.

Cum înveți Marketing Automation?

Pentru a învăța marketing automation, ar trebui să te folosești mult de informația din engleză disponibilă despre acest tip de marketing, deoarece conținut și cursuri în română nu prea există, momentan. Acest concept a apărut relativ târziu, astfel că încă nu este folosit pe la companii mici foarte mult (la adevăratul său potențial).

Îți recomand să începi să urmărești cum fac companiile marketing automation, să înțelegi ce se întâmplă în acest proces, iar de ce nu, să urmezi un curs în domeniu, deoarece dacă ajungi să stăpânești bine acest concept, vei avea șanse mari de angajare.

Share.

Fondator al platformei thestudent.ro - Specialist Marketing - Content Writer. Obiectivul meu este acela de a crea cea mai mare comunitate online prin care tinerii pot accesa informație de calitate, utilă și corectă.