Sfârșitul pandemiei aduce normalul înapoi. Studenții din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) au reușit să organizeze primul Bal al Bobocilor după doi ani de pauză. Prezentator a fost celebrul Daniel Buzdugan.
Balul Bobocilor la USV Iași
Adriana Trandaf, președintele Liga Studenților Agronomi și Veterinari (LSAV), spune că Balul Bobocilor este coordonat de Liga Studenților, dar și de câte un reprezentant de la fiecare facultate, care și-a format câte o echipă pentru bune organizare.
Aceasta continuă și spune că scopul principal ete de a aduce cât mai mulți studenți după această pandemie pentru a se distra și a interacționa. Inițiativa aparține reprezentanților LSAV și este susținută de conducerea Universității.
Daniel Buzdugan și JO & Band
Balul din acest an a fost mult mai fastuos, elegant și dinamic. De aceea, anul acesta, la eveniment au fost prezenți invitați deosebiți, precum JO&Band, iar ieșeanul Daniel Buzdugan a prezentat Balul Bobocilor USV Iași 2022 care a avut loc la Elysium, Ciric. Acesta a creat o atmosferă așa cu numai el știe.
A fost o reușită acest Bal al Bobocilor 2022, suțin reprezentanţii USV Iaşi. Spectacolul a fost unul nemaipomenit, iar studenții s-au bucurat mult de atmosfera ca-n basme și de artiștii care au făcut un adevărat show. Mai mult, aceștia consideră că a fost cel mai frumos Bal din ultimii zece ani.
„O seară spectaculoasă cu un Bal al Bobocilor 2022 de poveste, despre care se vorbeşte şi se povesteşte mai mult de trei zile! Felicitări Liga Studenţilor Agronomi şi Veterinari Iaşi şi echipei implicate în pregătirea celui mai frumos Bal al Bobocilor din ultimii zece ani!
Cât despre paticipanţi şi câştigători nu putem spune decât că au fost grozavi şi au strălucit pe scenă punându-şi în valoare talentele. Felicitări tuturor!”, au transmis reprezentanţii USV Iaşi.