Ieri, 11 aprilie 2022, a început a treia ediție a târgului online de carte LibFest.
Iubitorii de carte pot achiziționa titluri cu reduceri de până la 80%. Aceștia au la dispoziție platforma Libris.ro, unde pot accesa standuri virtuale.
În cadrul evenimentului se vor organiza întâlniri care vor avea ca temă de discuție contextul actual al războiului din Ucraina. Seria #LibrisTalks va dezbate probleme precum anxietatea în contextul războiului, gestionarea emoțiilor, conștientizarea situației, privite din perspective diferite.
„Evenimentele de la graniță nu pot fi trecute cu vederea, așa că am considerat natural ca această ediție LibFest să abordeze subiectul dintr-o perspectivă a cunoașterii, culturală. Cărțile au fost mereu considerate un aliat în perioade de stres emoțional, pentru că facilitează înțelegerea contextului, dar și a propriilor gânduri și emoții. Pe lângă numeroasele lansări de carte și dialoguri pe marginea cărților, ca promotori ai culturii, în ediția aceasta am ales să implicăm mai mulți specialiști alături de care să dezbatem situații și soluții în această perioadă dificilă”, a explicat Laura Țeposu, CEO și fondator Libris.
Evenimentul cultural va găzdui și lansări de carte. Cele mai așteptate apariții editoriale vor fi prezentate în cadrul târgului online LibFest.
Câteva titluri care se vor lansa la acest eveniment sunt:
„Și vulturii uită să zboare” – Lucia Stroilă,
„Singur. Viața lui Mihail Sebastian” -Tatiana Niculescu,
„Răpirea Parisiei și alte povestiri” – Mihai Găinușă,
„Texte cu vedere la stradă” – Mihai Alexandru Pleșu
Nu vor lipsi nici persoanele publice de la eveniment. Printre cei care vor lua cuvântul la întâlnirile #LibrisTalks se numără:
Raed Arafat, secretar de stat; Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România; Gabriel Diaconu și Sever Gulea, medici psihiatri; Armand Goșu, istoric; Teodor Baconschi, scriitor și diplomat; Vasile Ernu, scriitor; Adrian Lăcătuș, decanul Facultății de Litere Universitatea Transilvania Brașov; Ioana Chicet-Macoveiciuc, scriitor; Laura Panazan, psihoterapeut; Petronela Rotar, autor; Mirela Retegan, jurnalist, scriitor; Gáspár György, psiholog clinician și psihoterapeut relațional; Mihaela Sava (@prajiturela); Delia Alexandra Bendei (@citibila); Augusta Onita; Sandra Jitianu și Matei Stanculescu de la Mental Fitness.