Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a dezvăluit cum i-ar pedepsi el pe profesorii care vor încălca legea și vor face meditații cu copiii de la clasă.

Prezent la Gala Elevului Reprezentat, Sorin Cîmpeanu a vorbit despre viziunea sa în privința profesorilor cu abateri disciplinare. Printre aceste abateri se numără și cea legată de meditații. Mai clar, în noua Lege a Educației se prevede că profesorii nu mai au voie să facă meditații cu elevii de la clasă.

Ministrul Educației este de părere că meditațiile cu elevii de la aceeași clasă la care predă un profesor sunt „o sursă de inechitate”, ba chiar „o formă de corupție”. Există totuși un ordin în Codul de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar care spune clar că nu ai voie să faci meditații cu elevul de la aceeași clasă la care predai. Această regulă nu a fost însă respectată, fiindcă nu existau sancțiuni, susține Cîmpeanu.

Cum i-ar pedepsi Cîmpeanu pe profesorii care încalcă regulile

Pentru profesorii care vor încălca legea, Sorin Cîmpeanu s-a gândit la cele mai dure sancțiuni.

„Pe de o parte facem astfel încât să mărim salariile, să-i atragem în sistem pe cei mai buni, dar să facem și sancțiuni care să nu le mai permită accesul în sala de clasă pentru o perioadă – fapta trebuie corelată cu sancțiunile, o să vedem, discutăm cu cei de la juridic – 5-10 ani. Ceva să te doară, să te gândești de două ori!”, a spus ministrul.

De asemenea, Sorin Cîmpeanu a anunțat că se va forma o comisie națională, un fel de „corp de control” din rândul cadrelor didactice, care să supravegheze respectarea regulilor de etică și deontologie profesională.

Cum ar putea fi pedepsiți profesorii care fac meditații cu proprii elevi | Ministrul Cîmpeanu: Ceva să te doară, să te gândești de două ori
Sursa: Facebook

Aproape 1% dintre profesorii români, anchetați disciplinar într-un an

Totodată, Sorin Cîmpeanu spune că trebuie să fie taxați și profesorii care se manifestă violent față de elevi, în special după stresul cauzat de pandemia de coronavirus. În momentul în care riști să fii sancționat dur, spune oficialul, te gândești de două ori dacă te mai manifești.

Aproape 1% din profesorii români ajung să fie anchetați disciplinar într-un an, potrivit datelor obținute de Școala 9.

Share.

Absolventă a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion, Mădălina Cristea și-a început activitatea în presă în anul 2017, ca voluntar la publicația facultății. De-a lungul anilor a fost colaborator la mai multe publicații de renume din România și a scris pe mai multe domenii, cum ar fi economie, justiție și administrație locală. Mădălina este o tânără pasionată de informație, curioasă și conștientă că în fiecare zi are câte ceva de învățat. Nu se ferește să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, iar atunci când are un obiectiv de îndeplinit, nimic nu o poate opri.