Sorin Cîmpeanu, Minsitrul Educației, spune că salariile profesorilor vor crește și vor fi unele decente, pentru că trebuie luate măsuri pentru reducere abandonului școlar.

Cresc salariile profesorilor

Ministrul Cîmpeanu spune că, alături de creșterea burselor elevilor, dar și creșterea plafonului pentru masă caldă, salariile majorate ale profesorilor, toate aceste lucruri adunate la unloc, ar putea crește calitatea sistemului de învățământ din România.

“A doua categorie de măsuri este aceea a creșterilor salariale, care sunt menite să redea și prestigiul și atractivitatea profesiei didactice. Este pentru prima oară când într-o lege sectorială am îndrăznit să avem o precizare clară, pentru profesorul debutant, inclusive profesorul stagiar, salariul mediu pe economia națională, care în momentul de față este 4000 de lei net. Cu alte cuvinte, niciun profesor, niciun cadru didactic, să nu mai aibă, în România, un salariu mai mic decât salariul mediu pe economia națională. Este, pe de-o parte o recunoaștere a rolului și a importanței muncii profesorilor , pe de altă parte este un element de atractivitate dar cel mai important este că vom putea să sperăm să atragem în cariera didactică cei mai buni absolvenți de învățământ universitar. Vom avea o șansă în plus, în acest fel.

Aș vrea să vă spun că 195 de mii din totalul de cadre didactice titulare, 70% au vârsta peste 40 de ani, din care 10% au vârsta peste 60 de ani. Doar 30% sunt cadre didactice sub 40 de ani. Impactul creșterilor salariale este de 25%, impactul diversificării curriculumului este tot de 25%. Creșterile salariale au impact deja pe bugetul anului 2023, urmând a intra în vigoare în septembrie 2023, odată cu noul sistem, noile planuri-cadru care o să aibă în spate un alt curriculum. Avem și aici un calendar foarte bine pus la punct”, a declarat Cîmpeanu.

 Câți bani va primi un profesor debutant

Salariile mici pe care le primesc profesorii din România reprezintă o mare problemă, mai ales că din cauza acestora tinerii nu mai vor să urmeze o carieră la catedră. Din acest motiv, România duce lipsă de profesori tineri. Sindicatele din învățământ au protestat de foarte multe ori, cerând salarii mai mari. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, până acum.

Conform proiectului noilor legi ale Educației, profesorii vor primi în curând salarii mult mai mari. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că salariul mediu în educație, care este acum de 6.500 RON, va ajunge la 9.300 RON. Vestea bună este că majorarea ar putea intra în vigoare curând.  

În momentul de față, se discută despre

Share.

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.