Noi elevi vor instruiți într-o meserie în cadrul școlii profesionale în sistem dual de către Compania Continetal cu sediile Carei, Sibiu și Timișoara.

140 de locuri 

Pentru viitorul an școlar, compania va oferi 140 de locuri tinerilor care doresc să învețe o meserie. Elevii vor deprinde abilitățile necesare unei profesii pe care o vor practica apoi în industria auto.â

“Dezvoltarea unei școli profesionale duale sustenabile și de o calitate ridicată, care să atragă elevi ce înțeleg însemnătatea și responsabilitatea unei meserii a fost o dorință pe care Continental a avut-o încă de la început, din 2012. Și, pas cu pas, am reușit să transformăm acest sistem de învățământ într-unul care aduce, la finalizarea celor trei ani de studiu, tineri care au învățat deja meserie de la specialiștii noștri, care au asimilat exigențele unei companii și care contribuie, încă de la început, la dezvoltarea unei întregi industrii”, a spus Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România, potrivit wall-street.

Continental se implică în educația din România de peste 10 ani

Începând cu anul 2012, Continental a înceout mai multe proiecte de acest fel și a reintrodus educația profesională în sistemul preuniversitar din învățământ. Au oferit și mai multe forme de educație, în Brașov, Carei, iar mai apoi în Timișoara. La scurt timp, a urmat și orașul Sibiu. De zece ani de când s-a introdus sistemul profesional, mai mult de 500 de elevi au deprins o calificare, în timp ce o parte dintre aceștia au fost angajați în fabricile sau centrele de inginerie Continental din țară.

De asemenea, compania susține an de an cheltuilei pe care le oferă sub formă de burse lunare, burse de performanță, cazare, transport și masă gratuită pe parcursul perioadei de practică. De asemenea, viitori elevi vor avea parte de săli de clasă dotate cu echipamente de ultimă generație.

Specializările în care sunt pregătiți elevii susținuți de Continental sunt:

  • operator CNC
  • electronist
  • electrician
  • lăcătuș mecanic
  • electromecanic și mecanic echipamente hidraulice și pneumatice.

 

Share.

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.