Directorul Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, Monica Halaszi, a vorbit despre situațiile din școlile din România și a dat o veste proastă în ceea ce privește fenomenul bullying.
Monica Halaszi spune că sistemul de învățământ înainte de anul 1989 se concentra pe conținut. Conform acesteia, trebuia să știi să reproduci. În ziua de azi, însă, programele școlare se focalizează pe competențe, iar nivelul nu este foarte înalt.
„Chiulul face parte din viața școlară”
„Un elev de 10 acum este elevul care să zicem la limba română are capacitatea de a utiliza corect româna, în diverse situații de comunicare. El poate să demonstreze că înțelege și interpretează un text și are capacitatea de a-și susține punctul de vedere. Sunt competențe pe care un elev trebuie să le demonstreze”, a declarat aceasta pentru Bistrițeanul.ro.
Cât despre elevii care chiulesc, directorul unității de învățământ spune că și chiulul face parte din viața școlară. Este important, totuși, ca aceștia să nu exagereze.
Un alt fenomen care ia amploare în ultimii ani, din păcate, este bullyingul. Profesoara spune că acest fenomen există dintotdeauna în toate școlile, nu doar în România. În ziua de azi, însă, se ajunge și la situații mai tragice. Halaszi povestește despre etichetele care le erau puse elevilor din anii trecuți. Dacă un copil avea urechi clăpăuge, sau dacă un elev purta ochelari, devenea instant râsul colegilor.
Fenomenul „bullying” nu va dispărea
Acest fenomen nu va dispărea, din păcate, spune profesoara. De aceea, experții vor să crească rezistența elevilor la acest fenomen. Ea spune că cei care încearcă să rezolve aceste situații sunt diriginții. Ei caută soluții, inclusiv pentru hărțuitori, cum ar fi sesiuni de consiliere. De asemenea, există discuții importante atât cu părinții, cât și cu elevii.
Cât despre modul în care reacționează părinții, acesta este diferit. De exemplu, unii nu vor să admită că vinovat este copilul lor. Alții recunosc că au greșit în creșterea elevului și își asumă faptele copiilor.