Multiplii elevi ai Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” și Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru”, din Ciorogârla, s-au folosit de teatru pentru a învăța mai multe despre identificarea și combaterea bullying-ului. Cei doi actori, Andrei Șerban și Mădălina Brândușe, și-au inspirat spectacolul de teatru din poveștile copiilor: ei înșiși au puterea de a schimba deznodământul unei situații de hărțuire. „Unele replici folosite în piesa de teatru sunt chiar replici pe care noi le-am primit când eram mai mici”, au confirmat elevii, conform scoala9.ro.

Prevenirea bullying-ului prin teatru

Piesa de teatru anti-bullying a fost pusă în scenă de elevii Liceului Tehnologic „Pamfil Șeicaru” din Ciorogârla, în colaborare cu elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, din București.

Cele două instituții de învățământ, plus încă o grupă de copii de la Școala Gimnazială nr. 2 din Dârvari, Ciorogârla, au participat, pentru mai multe luni, la o serie de ateliere de teatru forum organizate de ONG-ul educațional Politeia, în cadrul proiectului intitulat „Intervenție civică prin teatru – ateliere antibullying”.

Atelierele sunt organizate de actorii Mădălina Brândușe și Andrei Șerban.

1 din 4 elevi este o victimă a bullying-ului

25% dintre elevii români sunt hărțuiți la școală, în mod repetat; 3 din 10 copii sunt excluși din grupul de colegi; 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, din 2019, date care plasează România pe locul 3 într-un clasament de 42 de țări europene în care a fost investigat fenomenul de bullying.

În 2019 a fost eliberată o lege anti-bullying specific pentru prevenirea acestor cazuri de abuz. Practic, de trei ani, bullying-ul este interzis în școli, dar elevii și profesorii nu au încă mijloace clare prin care acest fenomen poate fi înțeles și combătut, potrivit asociației Politeia.

„În 2020, Ministerul Educației a stabilit normele metodologice pentru implementarea Strategiei pentru reducerea fenomenului de violență în unitățile de învățământ preuniversitar. Abodarea strategiei, chiar dacă una holistică, are nuanțe mai degrabă retributive, accentul fiind pe pedepsirea agresorului”, afirmă reprezentanții ONG-ului educațional.

Share.

Student la facultatea de Traducere și Interpretare din cadrul Universității de Construcții București. Scriu articole de plăcere, jurnalismul fiind una dintre pasiunile mele și sper să reușesc în viață mergând pe acest drum.