Se întâmplă și situații frumoase în care țara noastră are cu ce se lăuda. De exemplu, un elev din București a fost admis la Universitatea Harvard.
Andrei Mitoiu, elev în clasa a 12-a la Avenor College din București, a fost admis la Universitatea Harvard. Conform acestuia a fost cel mai riguros proces de selecție din istoria faimoasei instituții de învățământ.
Elev român, admis la Harvard
Au aplicat 61.220 de tineri, însă doar 3,19% au fost acceptați. Românul nostru este unul dintre aceștia. El spune că a pregătit, timp de 5 luni, aplicații pentru universități din întreaga lume. El a fost admis și la NYU Abu Dhabi, sau la Drexel University. El a preferat, totuși, Harvardul. Acesta urmează să studieze specializarea Film and Visual Studies.
Andrei spune că atuurile lui cele mai mari au fost pasiunea și perseverența. El spune că l-au ajutat mult proiectele în care s-a implicat de-a lungul anilor și filmele pe care le-a făcut. Totuși, Andrei ține să precizeze că tot ce a făcut, a făcut de drag și fiindcă l-au ajutat să se exprime.
„Primele filme le-am făcut doar pentru mine și pentru membrii familiei mele – care la început au fost, de altfel, și singurii spectatori. Ulterior, am reușit să învăț și să evoluez, iar filmele pe care le-am făcut în liceu au reprezentat portofoliul meu pentru admiterea la facultate. Deși pare greu de crezut, aceste filme scurte – alături de celelalte rezultate academice și de portofoliul de activități – mi-au dat șansa să obțin un loc la Harvard”, a declarat Andrei, conform România Liberă.
Universitatea Harvard în top 4 la nivel mondial
Elevului român încă nu îi vine să creadă că a fost admis la această universitate și spune că visează cu ochii deschiși.
Universitatea Harvard este în top 4 la nivel mondial. De asemenea, ea este cotată pe primul loc în ceea ce privește reputația în rândul angajatorilor. Este lucru mare că un elev român a reușit să intre la această instituție de învățământ.
Avenor College este o instituție educațională bilingvă. Colegiul are dublă acreditare, în sistemul românesc și în sistemul britanic. Școala are două sedii în zona de nord a Bucureștiului.