Caz șocant în Marea Britanie. O mamă vrea să schimbe numele băiatului său din cauză că este batjocorit la școală.

Ce nume are băiatul

O mamă în vârstă de 31 de ani, s-a plâns pe rețeaua Reddit că are probleme mari și dorește să scape de numele de familie al fostului soț, deoarece, fiul acesteia încă poartă acest nume. Astfel, după căsătorie, băiețelul și ea s-au ales cu numele de COX, care, în limba engleză are o rezonanță vulgară.

Chiar dacă a divorțat de bărbatul cu care a conceput copilul, nu-și poate schimba numele, deoarece fostul ei soț nu este de acord cu acest lucru.

Ar trebui să învețe să-l poarte ca pe o insignă a mândriei și tu îl rănești spunându-i că este în regulă să aibă un alt nume”, a răspuns bărbatul când i s-a spus că fiul lui este batjocorit la școală.

Schimbarea numelui în Marea Britanie

În Marea Britanie, schimbarea numelui de familie al copiilor este legală. Dar, ca în majoritatea celorlalte țări, dacă unul dintre părinți nu își dă acordul, demersul se poate finaliza doar la tribunal. Dar, chiar și așa, un judecător poate respinge cererea, dacă nu este întemeiată.

În acest caz, cum au sfătuit-o și mulți utilizatori ai rețelei sociale, există o motivație rezonabilă fiindcă numele „Cox” poate fi considerat ofensator, notează știrileprotv.ro.

Bullyng-ul școlar este din ce în ce mai întâlnit și la noi în România.

Directorul Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, Monica Halaszi, a vorbit despre situațiile din școlile din România și a dat o veste proastă în ceea ce privește fenomenul bullying.

Monica Halaszi spune că sistemul de învățământ înainte de anul 1989 se concentra pe conținut. Conform acesteia, trebuia să știi să reproduci. În ziua de azi, însă, programele școlare se focalizează pe competențe, iar nivelul nu este foarte înalt.

CITEȘTE ÎNTREG ARTICOLUL AICI – „Bullying-ul nu va dispărea”- Anunțul îngrijorător al unei directoare din sistemul de învățământ

Distribuie:

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.