Autoritățile au început să ia măsuri în privința absenteismului și a bullying-ului școlar. În județul Vaslui, elevii primesc foarte des vizitele polițiștilor.

Autoritățile iau măsuri

Elevii din județul Vaslui sunt vizitați din ce în ce mai des de către polițiști și jandarmi, care le explică ce se întâmplă atunci când încalcă legislația în vigoare. Chiar zilele trecute, la școala gimnazială din comuna Ștefan cel Mare, jandarmii și polițiștii au vorbit cu cei mici despre repercusiunile absenteismului școlar și a bullying-ului.

Jandarmii și polițiștii vasluieni din cadrul compartimentelor de Analiză și Prevenire a Criminalității, au mers la școlile din județ pentru a le vorbi copiilor despre problemele pe care le pot întâmpina atunci când aleg bullying-ul. Autoritățile merg din ce în ce mai des în școli, mai ales unde învață cei mici pentru a le explica diverse lucruri. Dar, de data aceasta, au ajuns și la școala gimnazială din comuna Ștefan cel Mare.

Absenteism și bullying

„Jandarmii vasluieni alături de polițiștii din cadrul Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui au desfășurat luni, 9 mai, o activitate preventiv-educativă la care au participat peste 40 de elevi și cadre didactice din cadrul Școlii Gimnaziale din localitatea Ștefan cel Mare, județul Vaslui.

Astfel de activități sunt organizate de către Comisia Județeană de Monitorizare a Activității Preventive în cadrul programelor de prevenire a delicvenței juvenile. Pe timpul activităților, participanților le-au fost prezentate principalele fapte antisociale ce sunt săvârșite de către elevi și consecințele legale, sociale și morale ale acestora. De asemenea au fost dezbătute și teme precum prevenirea bullying-ului și a absenteismului școlar. Aceste întâlniri urmăresc în special reducerea violenței școlare, dar și încurajarea dialogului în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial,” au transmis jandarmii și polițiștii prezenți la discuții.

Acum câteva zile, am scris despre bullying și despre cum influențează acest fenomen copiii. De asemenea, și Cozmin Mihai, medic psihiatru a explicat pentru publicația „Adevărul” fenomenul care este din ce în ce mai întâlnit în școlile din România.

Termenul bullying vine din englezescul „bully”, care înseamnă bătăuș, huligan. Lipsa educației este cea care pune bazele comportamentului agresiv, pe care copiii îl folosesc mai târziu, chiar de la vârste fragede.

CITEȘTE ÎNTREG ARTICOLUL AICI – Bullying-ul, fenomen tot mai întâlnit în școlile din România – Cum afectează elevii

Distribuie:

Alex are o experiență de peste 5 ani în presa online, precum și în content writing. Am scris pentru site-uri de top de știri din România pe diferite subiecte, cu preponderență pe internațional și educație. Acum, fac parte din echipa The Student și îmrepună vom duce proiectul la următorul nivel.