Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, recunoaște că salariile profesorilor debutanți sunt foarte mici. Oficialul spune că salariile profesorilor debutanți ar trebui să crească la nivelul salariului mediu pe economie. În caz contrar, sistemul de învățământ se va confrunta cu o criză a cadrelor didactice.
„Propunerea mea este să avem un debut de salariu mediu pe economie pentru toți profesorii la început de carieră. Să înceapă cu salariul mediu pe economie, pentru că altfel școala fără profesori nu se poate, iar absolvenții cei mai buni ai universităților nu vor fi atrași spre cariera didactică, dacă vor avea oferte cu salarii duble sau triple”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Ce salariu ar putea avea un profesor debutant
Ministrul Educației recunoaște că salarizarea pentru profesorii debutanți este total nemotivantă. El a promis că va propune inclusiv la nivel de lege creșterea acestor sume de bani. De asemenea, susține Cîmpeanu, a propus ca finanțarea pentru Educație să fie de 15% din bugetul național.
În opinia lui Sorin Cîmpeanu, salariul unui profesor debutant ar trebui să fie între 3.650 de lei și 3.750 de lei. Oficialul spune că profesorilor li se cere mult, însă ar trebui să li se și ofere.
Potrivit ministrului Educației, în ianuarie 2022 salariul minim net în educație a fost de 2.597 de lei, conform Digi24.
Protest de amploare în fața Guvernului
Astăzi, aproximativ 1.000 de membri din sindicatele profesorilor au protestat în Piața Victoriei. Motivul protestelor este, evident, majorarea salariilor.
„Prin această acțiune de protest, federațiile sindicale atrag atenția asupra obligativității soluționării problemelor salariale cu care se confruntă personalul didactic și nedidactic din învățământul preuniversitar și superior”, au transmis sindicaliștii.
Personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de lege începând cu luna septembrie a anului 2020. De asemenea, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă.