Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că, potrivit noului proiect de lege privind învățământul preuniversitar, elevii ar putea să facă doi ani de studii într-un singur an. 

Noul proiect de lege privind învățământul preuniversitar prevede posibilitatea unui astfel de transfer anual la dispoziția tuturor liceenilor, în baza unor examene competitive. 

Cum trebuie să procedeze elevii

Sorin Cîmpeanu a anunțat că aceste teste sunt teste comprehensive și sunt axate pe testarea competențelor. De asemenea, participarea la aceste teste nu poate fi limitată prin niciun fel de alte condiții suplimentare. Elevii care se simt capabili să poată promova doi ani în unul singur trebuie să își manifeste această dorință, iar școala din care fac parte este obligată să organizeze aceste teste. La rândul lor, dacă elevii dovedesc că au aceste competențe necesare și celuilalt an de studiu pot face doi ani într-unul. 

Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, cel mai probabil, elevii olimpici vor beneficia de facilitatea de a promova doi ani într-un singur an, însă participarea la teste nu poate fi limitată de calitatea de a fi olimpic. Această schimbare este valabilă pentru toți liceenii. 

Anunț important pentru toți liceenii! Pot absolvi doi ani de studii, într-unul singur

Ministerul Educației: Sistemul formal de educație trebuie să fie flexibil

Ministerul Educației a transmis un comunicat de presă în care specifică faptul că sistemul formal de educație trebuie să fie flexibil pentru a răspunde nevoilor diverse ale celor implicați și concomitent să susțină excelența în învățare și în predare. 

Sursa citată mai prevede faptul că educația este prioritate reală la toate nivelurile. 

„Împreună ne asumăm responsabilități pentru susținerea acesteia, astfel încât să fie accesibilă tuturor, în mod echitabil și în concordanță cu interesul, cu abilitățile și cu potențialul fiecărui elev”, mai scrie în comunicatul de presă.

Share.

Absolventă a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion, Mădălina Cristea și-a început activitatea în presă în anul 2017, ca voluntar la publicația facultății. De-a lungul anilor a fost colaborator la mai multe publicații de renume din România și a scris pe mai multe domenii, cum ar fi economie, justiție și administrație locală. Mădălina este o tânără pasionată de informație, curioasă și conștientă că în fiecare zi are câte ceva de învățat. Nu se ferește să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, iar atunci când are un obiectiv de îndeplinit, nimic nu o poate opri.