Vești bune chiar înainte de Paște! Guvernul României tocmai a făcut un anunț important pentru elevii din familiile defavorizate.

În pachetul de măsuri economice pe care Guvernul le-a pregătit pentru a ajuta românii vulnerabili în această perioadă, se regăsesc și ajutoare pentru elevi. De exemplu, copiii și tinerii care primesc burse sociale, vor beneficia de tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru a-și cumpăra rechizite.

Ajutor pentru elevii și preșcolarii din România

De asemenea, cu banii respectivi, tinerii își mai pot achiziționa și haine sau chiar alimente. Guvernul condus de Nicolae Ciucă tocmai a anunțat că banii vor fi distribuiți zilele acestea pentru trei luni. Pachetul implementat de guvernanți e numește „Sprijin pentru România”.

Scopul acestuia este de a le oferi elevilor și preșcolarilor din medii defavorizate să beneficieze de 30 de euro, pentru fiecare lună în care sunt organizate cursuri școlare a intrat în vigoare.

Autoritățile au anunțat deja că banii au fost distribuiți la peste 246.000 de elevi și preșcolari. Sumele respective reprezintă echivalentul voucherelor pentru trei luni. Guvernul a precizat că aceste vouchere sunt acordate pentru a fi folosite la începutul anului școlar.

Ajutor financiar pentru preșcolari și elevi chiar înainte de Paște! Guvernul Ciucă a anunțat distribuirea banilor

Vești bune din partea Guvernului

„Aceste vouchere sunt complementare mecanismului prin care elevii care beneficiază de burse sociale primesc anual tichete în valoare de 500 de lei sunt pentru achiziții de început de an școlar, inclusiv haine”, se arată într-un comunicat al Guvernului României.

Conform sursei citate, implementarea măsurilor sociale continuă cu distribuirea, înainte de Sărbătorilor Pascale, a pachetelor alimentare destinate persoanelor care au nevoie de ajutor. Așadar, potrivit Executivului, peste 1,1 milioane de persoane care au nevoie de sprijin vor primi zilele acestea pachete de alimente în valoare de 170 de lei.

România, din ce în ce mai aproape de criza financiară

Reamintim că în România situația este foarte grea, mai ales pentru familiile care au copii și pentru bătrâni. Prețurile au crescut enorm de mult, iar oamenii nu mai fac față cheltuielilor. Sunt familii care nu mai au cu ce să le facă pachet la școală copiilor din cauza scumpirilor.

Share.

Absolventă a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion, Mădălina Cristea și-a început activitatea în presă în anul 2017, ca voluntar la publicația facultății. De-a lungul anilor a fost colaborator la mai multe publicații de renume din România și a scris pe mai multe domenii, cum ar fi economie, justiție și administrație locală. Mădălina este o tânără pasionată de informație, curioasă și conștientă că în fiecare zi are câte ceva de învățat. Nu se ferește să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, iar atunci când are un obiectiv de îndeplinit, nimic nu o poate opri.