Părinții a zece elevi olimpici au semnat contractele necesare pentru acordarea bursei de merit din partea Academiei Române pentru anul școlar 2022-2023, potrivit Agerpres.

Bursele de merit

Conform comunicatului Biroului de comunicare al Academiei, bursele o să fie distribuite anual pe durata studiilor de liceu sau facultate, singura condiție fiind menţinerea performanţei şcolare de excepţie.

Pentru anul şcolar curent, Academia Română acordă burse de merit elevilor olimpici din 10 colegii naţionale şi licee din Braşov, Bucureşti, Câmpulung-Muscel, Cluj-Napoca, Drobeta Turnu Severin, Dorohoi, Fălticeni, Jibou şi Tulcea.

Școala de vară

Între 1 și 5 august 2022 elevii au participat la Şcoala de vară “Sub semnul istoriei”, susținută de Academia Română la Centrul său din comuna General Berthelot, judeţul Hunedoara, printr-un program ce cuprinde întâlniri cu membri Academiei Române, dar şi multiple excursii în Ţara Haţegului.

Cei zece olimpici, beneficiari ai burselor Academiei Române pentru anul şcolar 2022-2023, au fost selectaţi în urma unei competiţii la care au participat 64 de elevi din toată ţara.

Aceștia au luat în considerare: rezultatele şcolare, premiile obţinute la olimpiadele naţionale şi internaţionale, motivaţia şi dorinţa de a acumula cunoştinţe şi de a evolua profesional, capacitatea creativă şi inovativă, dar şi situaţia materială a părinţilor.

Aula a găzduit evenimentul, în prezenţa acad, Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, şi a membrilor Biroului Prezidiului.

O să se organizeze în fiecare an o astfel de competiţie de selecţie, în cadrul programului “Academia Română în dialog cu tinerii”, iar concursul o să fie anunţat odată cu începutul fiecărui an şcolar de către inspectoratele şcolare şi coordonatorii grupurilor de elevi olimpici pe domenii.

Share.

Student la facultatea de Traducere și Interpretare din cadrul Universității de Construcții București. Scriu articole de plăcere, jurnalismul fiind una dintre pasiunile mele și sper să reușesc în viață mergând pe acest drum.